O zi calma. Bucurestiul a stat pe loc. A asteptat calm ca lumea ce s-a dus sa aduleze marea sa se intoarca. Asteapta inca ca vara asta calda sa nu ii mai fure oamenii. Un oras jalnic in incercarile lui de a ne chema pe toti inapoi, dar totusi cu maxime de reusita, caci nimeni ce a plecat de-aici nu ramane, inapoi se intorc toti odata ce giganticul monstru de metal paraie incet pe liniile lui vechi si arse de soare.

O lume inceata isi tareste picioarele pe peronul fierbinte, isi cara bagajele agale si tristi isi iau la revedere de la plaja care i-a gazduit in mrejele sale, i-a protejat si nu i-a lasat sa doarma, coplesindu-i cu o vraja ireparabila izvorata din valurile interminabile, indragostite parca de nisipul fierbinte ce umple plaja plina de viata intr-o noapte mult prea tarzie.

Viata neasteptata isi impleticeste necazurile si dansul, bautura si adrenalina dau curaj. Totul se schimba. Chiar daca linistea Bucurestiului obosit este trista, aduce noi inceputuri, lucrurile se schimba, viata, relatiile si totul ce odinioara era adolescent si copilaresc, complicat inutil, acum se dezleaga, totul devine o tabla curata pe care sa scriem noi amintiri, amintiri usoare, frumoase si usor de povestit copiilor.


Si pentru ca marea nu da altceva decat inspiratie:



The love that one has is never ending if that love is real.

Love will never succumb to the eternity of time as love is not related to this extension of human limitation.

Love will last forever if you let it happen at the right time, in the right place.