Hai sa am o revelatie! Deci.. toate cacaturile pe care tu le crezi tu acum atat de tari si care sunt pentru tine absolute si toata filozofia ta de viata cum ca trebuie sa te mentii in viata si atat si sa iti astepti cu placere moartea, facand in viata numai ce vrei si niciodata ceva mai mult decat strictul necesar, toate astea o sa se loveasca de momentul in care nu vei mai avea bani si prietenii fraieri precum eu si celelalte doua fete care mai stau langa tine, o sa dispara si o sa ramai cu sorata care pana la urma o sa zica "frate, frate, dar branza e pe bani." si o sa te arunce ca pe ultima carpa, atunci toate filozofiile astea o sa devina mici si insignifiante in comparatie cu nevoia dureroasa de mancare. Atunci o sa te intorci si o sa iti cer scuze sau o sa mori singur dandu-ti seama ca ai fost un jeg si ca nu mai poti sa repari nimic. Gata, aproape m-am descarcat. Nu, nu am terminat. Poate ca nu ar trebui sa fiu asa de exagerata, dar prietenii isi spun adevaraul si tu m-ai mintit, prietenii isi respecta promisiunile si tu ai uitat. Uneori vreau sa te strang de gat, dar asta ar insemna ca as considera ca ai un creier care sa piarda oxigen si o inima care sa se opreasca si tu nu ai nici una din astea doua. Prost pentru mine ca le am, bine pentru tine. O sa incerc sa nu imi mai pese de tine. O sa devii una din amintirile alea pe care le uiti odata ce trece timpul si usor o sa uit peste 10 ani ca am fost in aceeasi clasa si ca te cunosc de prea multa vreme. O sa devii si pentru mine ceea ce esti si ai fost pentru toti, o naluca fara textura sau semnificatie, un nimeni.

Pana acum m-am mintit spunandu-mi ca notele nu conteaza. Da, atunci cand esti in jumatatea de sus a clasei, e bine. Cand nu te simti ca ultimul cacat cand iti vezi media pe ecranul calculatorului, conteaza si importanta lor creste pe minut ce trece. Iti dai seama ca acum esti cea mai slaba veriga a grupului tau si incepi sa crezi ca te vei desprinde incet, ca vei disparea. Atunci a fost momentul in care mi-am setat mintea cu interesul catre scoala. E un interes pe care l-am avut odata si cred ca il pot reinvia. A trecut multa vreme si probabil e bine ingropat in interesele altora si in suferinte tembele, inutile si fara sens pe care le-am cunoscut de-a lungul celor doi ani jumate de pauza, dar o sa dau tot ce pot acum, in acest moment, sa dau. De-acum ma reprofilez total. M-am gandit ca ori o sa incep sa dansez ori o sa incep sa inot, dar cu sinuzita care nu trece de niciun fel va trebui sa ma ocup cu dansul ceva vreme. Ma gandesc la dans liber, nu la unul inchis de anumite reguli. S-ar putea sa ma las de creativ. Nu am facut decat sa imi pierd o gramada de timp, am invatat prea putine lucruri si o idee ma face sa cred ca oricat as lucra ca voluntar, nu o sa aiba niciodata o finalitate si nu ma va ajuta cu absolut nimic, dar iubesc copii deci sunt intr-un total impas moral. Dar un lucru stiu sigur, de-acum scoala este cea mai importanta chestie pentru mine, pentru ca nu stiu sa fac nimic altceva important.

Am inca o dilema: daca sa incerc psihologia in timpul rezidentiatului sau nu, sau chiar sa incep din anul 2-3 de medicina, pentru ca cred ca vreau sa le fac pe amandoua. Mereu am fost o fiinta maleabila si am vrut sa cred ca am suficienta putere cat sa ajut pe altii si as putea sa fac asta cu ambele facultati, sa ii ajut intr-un mod dragut.

Cam asta ar fi tot. Cred ca mai e ceva, dar daca mai am chef o sa mai scriu si alta data. Deocamdata, atat.